femei si barbati

Bărbaţii nu iubesc tot timpul aceeaşi femeie. Femeile nu iubesc tot timpul acelaşi bărbat. Însă atunci când o femeie sau un bărbat îşi găseşte dragostea, nebunia şi liniştea în acelaşi om, când fericirea nu este o alegere, ci o stare, când momentele de grijă se împart la doi, sutele de femei şi de bărbaţii vor fi uitaţi în trecut. Va rămâne doar prezentul şi omul, omul tău.

Sunt femei goale pe dinafară şi femei goale pe dinăuntru. Sunt femei care îşi pot duce povara frumuseţii sau o pot trasforma în blestem. Bărbaţii s-au grăbit să le fie creatori sau demoni, dezbrăcându-le de haine şi suflet deopotrivă. Nu există femeie care să nu vrea să-i fie admirat corpul, precum nu există bărbat care să nu le răspundă cu pofte lumeşti. Există însă femei care îşi vor uita sufletul pe o margine de pat şi există şi bărbaţi care vor lăsa patul nedesfăcut. Vor primi cu sete trupul, dar nu şi sufletul. Pentru că sufletul va fi mai gol decât bucata de piele întinsă pe pat. Sau invers, îşi vor da seama că trupul lor, aşa gol şi suav cum este, e doar o jumătate de cuvânt fără suflet.

E un sentiment plăcut să te împaci cu încrederea. Să ştii că orice s-ar întâmpla, sau nu s-ar întâmpla, omul tău va fi alături, bun şi cald, gata să te scoată din mocirlă sau să îţi încurajeze stările de bine. Multe sunt cele cu care poți să te culci noaptea și puține cele lângă care ai vrea să te trezești dimineața. Alegând pe cele din urmă, rişti frumos, rişti să laşi deoparte plăceri şi nebunii de ocazie, dar şi să înhaţi strâns de mână nebunia vieţii. Aşa că alături de o femeie, alegi. Alegi să trăieşti frumos lângă ea, să inspiri parfum de trandafir roz de pe umeri goi sau să inspiri încredere. Orice femeie până la urmă se dezbracă în faţa unui bărbat, fie el mai bun sau mai puţin bun. Bărbatul este cel care alege. Iar lângă femeia şi omul tău, alegi totul sau nimic. Jumătăţi de măsură nu există.

Femeia nu este un sentiment de unică folosință. Și nici un gând cu jumătăți de măsură. O iubești – o iubești pentru totdeauna. O vrei alături – atunci o vrei mereu. Și acum și după 50, când ridurile pe față își vor spune cuvântul iar 3 copii născuţi îşi vor lăsa amprenta pe corpul ei. Pentru că nimeni nu îi va lua frumusețea pe care o cunoști doar tu, sufletul de milioane și inima ce vrea să bată mai mult la doi. Femeia adevărată nu este un sentiment de unică folosinţă, ea e cel mai drag şi de suflet sentiment. Zecile de bărbați care îți vor vrea corpul nu stau nici la degetul cel mic al bărbatului care îți va dori sufletul. Ce poate fi mai frumos decât un om pe care ți-l oferă soarta și care într-o zi îți va spune cu dragoste: “Mulțumesc că exiști”.

Bărbații nu iubesc tot timpul aceeași femeie. Un bărbat iubeşte cu gândul, cu ochii, cu mâinile, cu sufletul, cu mii de cuvinte și cu inima. Aşa că un bărbat adevărat nu o va iubi doar pe ea. Va iubi femeia, amanta, mama, copilul, afacerista, visătoarea, îndrăgostita, eleganta, prietena, nebuna, rebela, călătoarea şi jumătatea din ea. Pentru că el e bărbat şi ea poate fi în atât de multe şi frumoase feluri.

O femeie se poate dezbrăca de chiloţi sau de suflet. Bărbatul alege ce să dezbrace: totul sau nimic!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s