new post

Fiecare relație este o lecție. Fiecare om trecut prin viața noastră lasă în urmă un exemplu sau o dezamăgire. La fel și noi, devenim îngerii sau demonii cuiva pentru o zi sau pentru toată viața. Dacă se trăiește o viață la doi, e frumos. E frumos și ceea ce se trăiește o zi. Doar că te-ai întrebat ce rămâne după acea zi. Cine va mai fi el? Cine vei mai fi tu? Vei alerga fericită pe stradă că în sfârșit ești liberă sau vei suferi în tăcere. Vei înțelege că te-ai ars și-ți vei învăța lecția sau vei simți că ceva se rupe din tine. Fiecare trăiește diferit sfârșitul unei relații. Pentru unii sfârșitul demult și-a pus amprenta pe prezent, pentru alții nu va fi niciodată sfârșit. Vor trăi cu amintiri, cu emoții, cu lecții regretate că nu s-au întâmplat la timp. Unii se ard și continuă, alții nu duc lipsă de nimic și lasă.

Femeile și bărbații au un fel uneori brutal de a iubi. Se îndrăgostesc unii de alții, își potrivesc caracterele, poftele și fricile, mănâncă din aceeași farfurie, împart același pat și aceleași planuri de viitor. Trăiesc fericiți, dau nume unor viitori copii și își construiesc viața așa cum știu ei mai bine. Apoi, unul din ei pleacă. Sau la primul scârțâit de relație cedează și se despart. Pe când o problemă ar trebui să unească, să ceară căutarea unor soluții. De asta unii bărbați sunt în viața unei femei precum o ceașcă de ceai. Gustoși cât sunt, dar mereu se cere ceva în schimb. Ceva mai bun, mai puternic, mai de lungă durată. Și tot de asta unele femei sunt ca o ceașcă de cafea în viața unui bărbat. Sunt bune cât își păstrează fierbințeala și aroma, cât provoacă, cât trezesc ceva la el. Sunt însă și bărbați ca șampania. Când îi guști de sărbători, iar ei fac ca fiecare zi să fie o sărbătoare. Și femei ca un pahar de vin. Cât nu ai bea altceva, tot de el ți-e sete.

Femeile vor alege mereu șampania iar bărbații paharul cu vin. Însă până acolo, ambii vor gusta fie din ceai, fie din cafea. Unii se vor mulțumi și cu atât. Până la urmă, fiecare merită pe măsura la ce este. O femeie care își cunoaște valoarea, și e pe bună dreptate o femeie adevărată, nu se va arde a doua oară în dragoste. Un bărbat deștept va încerca mai multe feluri de vin, dar se va opri la unul singur. Altfel îi va fi sete o viață de ceea ce nu va avea. Fiecare e în măsură să-și dicteze destinul. Să-l construiască. Și fiecare până la urmă alege ce să bea. Alege dozele, aromele, tăria, perioada de păstrare și de vechime. Și sunt momente în care trebuie să lași, să încerci alt gust. Și sunt momente în care trebuie să te ții cu dinții de ceea ce ai. Ca să nu te frigi apoi. Ca să nu-ți fie sete.

Tu ai fost ceașca mea de cafea și m-am fript cu ea. Acum beau doar șampanie. Eu am fost paharul tău de vin și tot de el ți-e sete.

One thought on “new post

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s