Ceea ce simtim nu e neaparat lucrul cel mai bun sau cel mai logic. Pana la urma nici macar nu e relevant atunci cand trebuie sa luam o decizie care afecteaza si viata altcuiva. Asadar, realitatea nu reflecta ceea ce simtim. Mastile sunt pana la urma singura forma prin care ne protejam sentimentele… pentru ca uneori sentimentele pot sa raneasca.
Draga mea,
Stiu ca nu e greu sa iubesti din nou, sa-ti lasi sufletul sa simta, sa cunoasca. Stiu ca daca iti doresti poti sa fii femeia puternica, radianta, de altadata. Stiu ca e normal sa suferi, e normal sa iti fie dor si mai stiu ca astfel de rani nu se vindeca niciodata. Si mai stiu ca astfel de lucruri te calesc, te inraiesc, te fac sa iti pierzi increderea in lume, in el, in tine.
Stiu ca ti-ai dori sa nu fie asa, sa fie langa tine, sa il mai saruti o data, sa te faca sa te simti vie. Stiu.
Atunci cand alegi sa te abandonezi cu totul intr-o relatie, tu ca tot ceea ce exprimi, cade pe locul doi si tot ceea ce conteaza e numai el, noi. Ori atunci nu pot sa nu ma intreb, ce te faci dupa? Sunt sigura ca in viitorul ipotetic si minunat pe care ti l-ai cladit indevitabil, despartirea nu intra in discutie.
Oare crezi ca are rost sa mai vorbim despre cum ar fi fost daca, despre cine si cat a gresit, despre ce te faci acum cand nu exista nici un plan B?
Stiu toate astea pentru ca si eu am plans, si mie mi s-au naruit universurile, si eu am spus “putea fi altfel”, dar iti spun ca tot experienta m-a invatat ca toate trec intr-o forma sau alta.
Ti-as spune sa arunci tot ceea ce iti aduce aminte de el dar stiu ca nu o poti face. Ai nevoie de ceva care sa iti aline dorul de el dupa ce furia trece, caci trece.
Ti-as spune ca nu merita dar tu stii mai bine ca nu e asa. Erai atat de fericita. Era perfect.
Ti-as spune ca tu poti mai mult dar sunt doar vorbe caci sufletul tau se incapataneaza sa ramana in trecut acolo unde era bine.
Pana la urma singurul lucru pe care poti sa il faci e sa nu renunti la rutina ta, la tine. In definitiv doar tu iti vei fi alaturi pentru totdeauna. Iesi, cunoaste oameni noi, iubeste cateva ore, iarta cateva ore, crede cateva ore.
Semnificația împletirii celor două culori s-a pierdut în n…egurile istoriei. Echilibrul dat de răsucirea lor a rămas, amintirea face parte din noi. Așa ne-au rămas graiul Soarelui și al Lunii împletit pentru totdeauna. Albul din veșmântul iernii topit de roșul din iubirea verii. Puterea Perechii care și-a hotărât statornicia veșnică, într-o răsucire de dor.
Firul se dăruiește alcătuind fundițe, eternul semn al infinitului din care –cuprins între cer și pămînt, neuitarea cândva ne va șopti, învelind aleanul de veacuri în semnul statorniciei. Albul este viața veșnică însă doar prin iubirea purtată în sângele nostru, care ne încălzește traiul.
Culori primordiale ale vieții ,albul și roșul, găsite în vetrele sacre ale neamurilor de aici. Împreună cu negrul în care și-au tăinuit tăcerea.(ocru-roșu, alb-crem și negru-brun). Vechile practici din temple au trecut în grija cultului din case-de teama celor care au cotropit doar palme de pământ dar nu și țărâna. Glasul tăcerii pe care am fost sortiți să îl păstrăm așa în noi.
Se poartă până când vedem primul pom înflorit.Impreună cu amuleta, care era un ban de aur sau argint, acum însă fiind …aleatorie, se atârna în acel pom pentru a înflori ca el, pentru a avea rod și belșug în viață. Bineînțeles că spunem aceasta (în gând, pentru că rostirea în inimă numai noi a vom ști, așa că nu vor fi piedicile care apar atunci când aud ….alții). Atenție deci, ce alegeți să dăruiți ca ofrandă pomului vieții. Această conștientizare transformă un act profan într-unul sacru. Atât de simplu este, dar trebuie făcut din/cu suflul inimii(suflet).
Din Începuturile fără de început, mărțișorul este o dovadă rânduită să ne fie pecete fără de grai!
O primavară așa cum o dorim dintotdeauna și poate nu am știut cum să o mărturisim !
A girl should be 2 things: classy and fabulous! 