new post

Primul nostru profesor este propria inimă

Advertisements

Vindecare

29 februarie

In acest an si in aceasta zi m-am vindecat de toate ranile pe care le.am avut in minte si in suflet. In acesta luna a anului 2016 am constientizat multe lucruri pana in strafundurile fiintei mele. A fost o luna profunda, nostalgica dar frumoasa, cu amintiri dureroase si visuri marete.

A fost luna in care mi-am deschis sufletul si mintea spre noi orizonturi mai mari si mai frumoase.

A fost o luna in care am incetat sa mai cred ca trecutul meu era bun si il meritam. Nu, trecutul meu nu m-a meritat si nici eu nu l-am meritat. Am vrut ca trecutul meu sa fie prezentul si viitorul meu, insa oarba de mine nu imi dadeam seama ca anumite actiuni, situatii si persoane sunt benefice doar pentru o perioada de timp. Cum as fi putut sa ma gandesc in acest fel? Eu vedeam doar o posibilitate: mergi inainte pentru ca ti-ai gasit calea si persoanele. Cea mai mare gresela a tineretii este sa crezi ca vezi bine si ca poti sa iti dai seama cand te inseli. Toti suntem orbi mai mult sau mai putin.Iar alta greseala a fost sa cred ca oamenii apropiati sunt ca mine. Nu…sunt diferiti si mereu vor fi asa.

Am avut asteptari…alta greseala monumentala. Am invatat sa am asteptari doar de la mine si atat! Ceilalti oricum vor dezamagi sau vor pleca mai devreme sau mai tarziu. Numai cine iti este menit, va stii sa te mangaie in clipele triste, va stii sa te iubeasca, va stii sa lupte pentru tine, sa iti sarute sufletul, nu numai buzele, va stii sa iti vindece toate ranile trecutului, va sti sa fie un om cu educatie si bun simt, va stii sa te faca sa razi, va sti cum sa se comporte cu tine, va sti cum sa viseze alaturi de tine, nu numai sa doarma, va stii sa te ghideze atunci cand esti dezorientat, iti va iubi prietenii si familia, nu te va judeca si nu iti va pune intrebari prostesti. Va sti sa faca toate acete lucruri pentru ca el le va invata in fiecare zi, alaturi de tine…toata viata!

Restul…este poveste!

 

new post

“Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp… şi apoi să râzi”
Panait Istrati