new post

Nu poți pierde amintirea un om dacă o păstrezi vie în sufletul tău … Poţi pierde prezenţa , poți uita vocea sau parfumul acestuia , însă ceea ce ați trăit , ceea ce ai învăţat , sau ceea ce ți-a lăsat , nu le vei putea pierde niciodată …

moment de toamna

Adevărul e că îl mai văzusem de atunci; trecând întâmplător pe lângă mine pe stradă. Uneori schimbam un set de saluturi reci. Iar eu îl priveam lung de fiecare dată.

Dar azi, azi când l-am văzut stătea chiar în faţa mea. S-a apropiat de mine şi singurul lucru pe care l-am simţit ca fiind firesc în acel moment a fost să îl îmbrăţişez.Nici nu ştiu de unde a venit acel impuls dar a fost mult prea natural că să îl pot face sa dispara. Nici nu am realizat ce se întâmpla cu mine până când m-am trezit din starea de reverie iar capul meu era lipit de pieptul său.

Apoi ne-am desprins unul de altul.Am continuat să îl privesc. Se schimbase. Se maturizase. Până şi vocea-i era diferită. Însă ochii, ochii îi erau aceiaşi pe care îicunoscusem acum câţiva ani. Aceeaşi privire caldă. L-am surprins privindu-mă la rândul lui. Atunci am realizat că şi eu m-am schimbat. Nu mai arătăm la fel şi în niciun caz nu mai gândeam în acelaşi mod.

Am stat o vreme să mă gândesc la felul în care a trecut timpul, la viteza lui uimitoare; ne-a schimbat pe amândoi.

Să fiu în preajma lui m-a făcut să mă întorc în timp, să simt că sunt aceeaşi eu dintotdeauna; să mă regăsesc pe mine însămi.Eu cea din prima zi când ne-am cunoscut.

A fost prima îmbrăţişare după mai bine de un an. Aveam nevoie de ea.

Poate a fost acea îmbrăţişare care a legat toate bucăţile din mine la loc. Sau poate greșesc. Dar dacă am dreptate, el e ultima persoană la care m-aș fi gandit. Vreodată.