Trebuie să fii bărbat ca să poţi face faţă iubirii ei, ca să te poţi ridica la înălţimea femeii pe care o ai lângă tine. O să îţi arate cât de minunată e şi cât de multe îţi poate oferi iubirea, dar o să te consume să vezi că îi poţi da înapoi măreţia pe care ai găsit-o în sufletul ei. O să ţi se frângă inima când o să izvorască lacrimi în ochii celei căreia ai vrea să îi aduci lumea la picioare şi să îi dai şi ultimele frânturi din tine atunci când nu o să mai rămână nimic şi o să te înnebunească gândul că altul, cu mai puţine, ar putea să o împlinească mai mult decât o faci tu acum. Nu te apropia de ea, dacă nu îi poţi da totul. O să o doară şi o să te faci vinovat de a-i fi brăzdat sufletul cu răni şi obrajii cu lacrimi şi nici măcar tu nu vei mai fi niciodată la fel. Vezi tu, se spune că în viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o preced sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare. Şi ne dor mai mult iubirile care s-ar fi putut împlini “dacă”, decât cele care s-au consumat pentru că “n-a fost să fie”, aşa cum din slăbiciune ne concentrăm întotdeauna pe “ceea ce ar fi putut fi dacă”, decât pe “ceea ce a fost, chiar dacă…”. Aşa că nu îi bate la uşa sufletului dacă nu îi poţi da totul. Nu te apropia de ea dacă nu o poţi iubi până la limitele de până acum şi dincolo de ele, dacă nu îi poţi arăta ca toate visele ei sunt realitate şi că au prins viaţă prin tine. Nu uita că ea e femeia care o să îşi poarte tristeţea pe tocuri înalte şi o să meargă cu spatele drept şi cu ochii uscaţi, lăsându-te în urmă chiar şi te tine. Pe tine, Tu, cel care ai fi putut fi, de ai fi avut de unde da. Dacă…
A girl should be 2 things: classy and fabulous! 